joi, 10 ianuarie 2013

Leapşa 2012!

 Poate e cam târziu să facem aceasta postare, dar n-am avut când. Este interesanta. Leapşa este luată de AICI.


Cartea/seria preferatã în 2012:
M.: Forţele răului absolut de Kelley Armstrong
S: Vampirii Sudului de Charlaine Harris

Cea mai proastã carte cititã în 2012:
M.: Despărţirea de Aubrey Clark, serie creată de L. J. Smith *pe care am abandonat-o după câteva capitole..*
S: Sincer...? Chiar nu mai ştiu...

O carte care te-a schimbat, ca om:
M.: Dau o serie, şi anume Vampirii sudului.
S: Toate m-au schimbat, într-o anumită măsură.

O carte care ţi-a plãcut, deşi când ai auzit prima data de ea, nu credeai asta:
M.: Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis.
S: Jurnalele Vampirilor de L.J. Smith

Cartea cititã în cel mai scurt timp:
M.: Cele treisprezece motive de Jay Asher (5 ore)
S: Două volume din Vampirii Sudului în aceeaşi zi.

O carte pe care ţi-ai propus sã o citeşti în 2012, dar nu ai apucat:
M.: De veghe în lanul de secară de J. D. Saligner.
S: Hm... nu mai ştiu.

Numãrul aproximativ de cãrţi citite în 2012:
M.: 40
S: Poate tot 40 ca M, sau mai multe. Nu le-am numărat.

O carte de la care aveai aşteptãri, dar te-a dezamãgit:
M.: Despărţirea de Aubrey Clark
S: .... pauză. Nu-mi vine nimic în minte.


Cărţi citite în 2012 - M.

   A trecut încă un an lung şi frumos.
   Pentru mine, 2012 a fost un an prosper în care am realizat multe: o bibliotecă, amintiri frumoase (care reuşesc să le estompeze pe cele de la capătul opus),  legături strânse cu prieteni buni. Pe la sfârşitul anului am avut parte de înţelegere cu toată lumea şi de sănătate, şi asta e până la urmă un lucru bun.
   Cum în 2012 am creat blogul, m-am gândit să scriem într-o postare toate cărţile citite in acest an. Here we go!

1. Ritualul de L. J. Smith
2. Captiva de L. J. Smith
3. Puterea de L. J. Smith
4. A 16-a lună de Kami Garcia & Margaret Stohl
5. Secretul Hannei de Sara Shepard
6. Secretul lui Emily de Sara Shepard
7. Secretul Ariei de Sara Shepard
8. Secretul lui Spencer de Sara Shepard
9. Semnul de P.C. Cast & Kristin Cast
10. Trădarea de P.C. Cast & Kristin Cast
11. Aleasa de P.C. Cast & Kristin Cast
12. Înfruntarea de P.C. Cast & Kristin Cast
13. Obsesia de P.C. Cast & Kristin Cast
14 Tentaţia .de P.C. Cast & Kristin Cast
15. Focul P.C. Cast & Kristin Cast
16. Iertarea de P.C. Cast & Kristin Cast
17. Morţi până la apus de Charlaine Harris
18. Moartea la Dallas de Charlaine Harris
19. Clubul morţilor de Charlaine Harris
20. Moartă pentru toţi de Charlaine Harris
21. Mort de-a binelea de Charlaine Harris
22. Categoric moartă de Charlaine Harris
23. Morţi cu toţii de Charlaine Harris
24. Mai rău decât moartea de Charlaine Harris
25. Mort şi-ngropat de Charlaine Harris
26. Moarte în familie de Charlaine Harris
27. Capcană mortală de Charlaine Harris
28. Atingerea morţii - Povestiri cu Sookie Stackhouse de Charlaine Harris
29. Invocarea de Kelley Armstrong
30. Revelaţia de Kelley Armstrong
31. Răfuiala de Kelley Armstrong
32. Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis
33. Iubitul virtual de Kate Brian
34. Clubul V de Kate Brian
35. Misterul crimei fără cadavru de Agatha Christie
36. O crimă anunţată de Agatha Christie
37. Chimie perfectă de Simone Elkeles
38. Legile atracţiei de Simone Elkeles
39. Spulberă-mă de Tahereh Mafi
40. Cele treisprezece motive de Jay Asher
*ordinea este aleatorie*

Vă urez sănatate, înţelepciune, dărnicie, înţelegere, pace şi fericire. Cu acestea le poţi face pe toate! La mulţi ani!

vineri, 21 decembrie 2012

O zi din şapte de Lauren Oliver



Ce ai face dacă ai mai avea o singură zi de trăit? Pe cine ai săruta? Şi cât de departe ai merge pentru a-ţi salva viaţa?

Samantha Kingston pare să ducă o viaţă perfectă: se numără printre cei mai populari elevi, iubitul ei este cel mai tare băiat din şcoală, are aproape tot ce-şi doreşte şi un grup de prietene cu care împarte totul. Vineri, 14 februarie, ar trebui să fie o zi ca oricare alta din viaţa ei încântătoare, dar Samantha suferă un accident de maşină şi moare. Apoi se trezeşte a doua zi şi primeşte o nouă şansă. Şi apoi iar. Şi iar. De şapte ori. Trăindu-şi ultima zi de viaţă şapte zile la rând, Sam va desluşi în cele din urmă misterul din jurul morţii ei - şi va descoperi adevărata valoare a lucrurilor pe care este în pericol să le piardă.

" Romanul lui Oliver este sensibil, plin de emoţie şi încântător... Cititorii o vor îndrăgi pe Samantha din ce în ce mai mult, pe măsură ce se îndreaptă spre un final pe cât de curajos, pe atât de sfâşietor. "
Publishers Weekly


" O poveste irezistibilă, cu un mesaj puternic, care nu trebuie ratată. "
ALA Booklist


Autor: Lauren Oliver este noul nume al literaturii pentru adolescenţi. O zi din şapte, romanul ei de debut, o originală întâlnire între Ziua cârtiţei şi Fete rele, a devenit un bestseller internaţional în 2010.
Număr pagini: 380.
Preţ: 35,91 lei.
An apariţie: 2010.
Editura: Litera.



My opinion: 
Cartea chiar are un mesaj puternic, care trebuie înţeles neapărat. Pe mine, cel puţin, m-a făcut să văd lumea în alt mod. M-a făcut să privesc şi mai mult dincolo de aparenţe şi să nu-mi mai pese deloc de stratificarea asta socială în funcţie de bani sau popularitate, care e o totală aiureală. Recunosc, am detestat-o la început pe Samantha, pentru că se credea cea mai bună dintre toate şi făcea lucruri urâte. Dar, pe parcurs, am început să o îndrăgesc foarte mult. Mai ales la final. Pe parcursul întregii cărţi, ultima ei zi de viaţă s-a schimbat radical. Şi-a făcut prieteni cu care, dacă ar fi trăit, nu ar fi vorbit absolut nimic şi şi-a dat seama că, de fapt, iubitul ei nu era atât de grozav. Nu spun mai multe şi vă las să descoperiţi singuri. * Xoxo *


Nota: 10.


Citate:
" Se spune că, în clipa morţii, toată viaţa îţi trece pe dinaintea ochilor, dar mie nu mi s-a întâmplat aşa. "

" Şi o faţă deasupra mea, albă şi frumoasă, cu ochii mari ca luna. O mână pe obrazul meu, răcoroasă şi uscată. De ce m-ai salvat? Cuvintele se adună ca un val: Nu. Dimpotrivă. Ochii de culoarea cerului la răsărit, o coroană de păr blond, atât de luminos şi de alb şi de orbitor, încât jur că e o aură. "

" - Hei, zice Kent încet, iar vocea lui îmi face inima să tresalte din nou, îmi face tot corpul să strălucească. Acum nu te mai văd.
Faţa şi corpul lui sunt o umbră acum, întuneric în întuneric. Abia îi disting contururile şi, desigur, îi simt căldura pielii. Mă aplec în faţă, îmi sprijin bărbia de jacheta lui aspră şi din cord, îi găsesc urechea şi, din greşeală, o ating cu gura. El inspiră brusc şi tot corpul i se încordează. Inima mea e lichidă, pluteşte. Nu mai există spaţiu între bătăile inimii mele.
- Secretul este, îi şoptesc chiar la ureche, că sărutul tău a fost cel mai grozav sărut din toată viaţa mea.
El se trage înapoi puţin ca să se uite la mine, dar buzele noastre sunt la câţiva centimetri distanţă. Nu-i disting expresia feţei în întuneric, dar îmi dau seama că ochii lui îmi cercetează din nou chipul.
- Dar eu nu te-am sărutat niciodată, îmi şopteşte el. În jurul nostru, ploaia se aude ca şi cum ar fi de sticlă. Nu din clasa a treia, oricum.
Zâmbesc, dar habar n-am dacă mă vede.
- Ai face bine să începi atunci, îi spun, pentru că nu am prea mult timp la dispoziţie. "

" Aud vag vuietul în urechi, vocile atât de aproape, presimt chipurile albe şi înspăimântate, ieşind din întuneric, dar nu pot să-mi desprind privirea de la Juliet care plânge, atât de frumoasă.
- E prea târziu, zice ea.
Îi răspund şi eu:
- Niciodată nu e prea târziu.
În acea fracţiune de secundă se aruncă pe şosea, dar se uită înapoi, speriată, şi o luminiţă de recunoaştere i se aprinde în ochi. Apoi mă arunc după ea. " 


S.

duminică, 9 decembrie 2012

Morti pana la apus de Charlaine Harris


Morţi până la apus este prima carte din seria Vampirii Sudului, care a cunoscut deja succesul pe numeroase meridiane ale globului. Ea ne ofera un amalgam îndrăzneţ de genuri (poliţist, science-fiction, dragoste), o îmbinare de talent şi imaginaţie, umor şi suspans, mister şi erotism. Tânăra telepată Sookie Stackhouse, eroina romanului şi a întregii serii, locuieşte în Bon Temps, un orăşel aparent paşnic din Louisiana. şi tot aici, vampirul Bill face eforturi pentru a se integra în societatea oamenilor şi a fi acceptat de localnici. Din momentul în care Bill se îndrăgosteşte de Sookie, acţiunea începe să se deruleze alert şi nimic nu poate sta în calea celor doi.


„O autoare de un rar talent.” – Publishers Weekly

Titlu: Morti pana la apus
Serie: Vampirii sudului
Autoare: Charlaine Harris
Date despre autoare: CHARLAINE HARRIS (n. 1951) s-a nascut in delta fluviului Mississippi, iar in prezent traieste in sudul statului Arkansas alaturi de sotul sau, cei trei copii, trei caini si o rata. Scrie mysteries de peste douazeci  si cinci de ani. A inceput din copilarie cu poezii despre stafii, a scris piese de teatru in timpul colegiului, pentru ca acum sa figureze pe lista New York Times a celor mai bine vanduti autori.

Numar pagini: 464 
Editura: Leda
Nota: 10/10

Parerea mea: "Vampirii Sudului" este o serie fantastica, iar autoare te surprinde rand cu rand, pagina cu pagina. 
De cand l-a cunoscut pe Bill Compton, vampirul, Sookie Stackhouse incepe a descoperi supranaturalul.. si relatiile.
 Telepata face cunostiinta cu cateva crime nebunesti - incluzand-o si pe bunica sa -  care sunt doar inceputul. Criminalul a urmarit-o si pe Sookie, care a dat dovada de curaj si a rezistat.. descoperind faptasul. Dar pana aici, sunt multe de aflat, si va promit ca nu o sa regretati daca cititi volumul. ~kisses!

Citate:
 " - Ai iesit ca sa ma salvezi. Ai fost foarte curajoasa, a zis el pe un ton atat de seducator, incat, daca l-ar fi auzit, DeeAnne s-ar fi inmuiat toata in ciorapii ei rosii de nailon.
- Ei, gata, termina, i-am zis tafnoasa, revenindu-mi brusc cu picioarele pe pamant."

"Nu mai stiam ce sa cred, asa ca am pornit spre casa, unde am gasit un biletel prin care Andy Bellefleur ma anunta ca fusese trezit de pagerul sau si ca trebuise sa plece. Insa, ulterior, aveam sa aflu ca, in timp ce eram la spital, fusese si el acolo, si, din respect pentru mine, asteptase sa plec inainte de a-i pune catusele lui Jason, ca sa-l tina legat de pat."


M.

Legile atractiei de Simone Elkeles








Când Carlos Fuentes se mută în oraş, atmosfera se încinge...
Carlos se consideră trădat atunci când Alex, fratele mai mare pe care îl idolatrizează, hotărăşte să părăsească banda Latino Blood pentru a-şi face un viitor alături de iubita lui gringa, Brittany. Mai mult decât atât, Alex îl obligă pe Carlos să se întoarcă din Mexic şi să se facă băiat cuminte. Însă Carlos vrea să trăiască în continuare periculos. Dar legăturile cu banda lui din Mexic nu sunt uşor de rupt, chiar dacă acum locuieşte în Colorado, la unul dintre profesorii de colegiu ai lui Alex.
Carlos nu se simte deloc în largul lui în suburbii. Şi e cu atât mai tulburat de sentimentele pe care începe să le nutrească faţă de Kiara, fiica profesorului, care nu seamănă deloc cu acele chicas mexicane exotice de care este atras de obicei. Curând, Carlos şi Kiara descoperă că, în relaţiile sentimentale, legile atracţiei înfrâng diferenţele sociale şi înlătură toate pericolele care conspiră să-i ţină la distanţă.


Titlu: Legile Atractiei
Serie: Chimie perfecta
Autoare: Simone Elkeles
Numar pagini:384
Editura: Leda
Nota: 10/10

 Parerea mea:  Stilul autoarei a ramas acelasi: uimitor si fantastic.  A venit si randul lui Carlos Fuentes sa se indragosteasca nebuneste de Kiara.
Un inceput copilaresc, cu glume intre cei doi, pana cand intervin probleme. Lui Carlos i-a fost inscenata o detinere e droguri, si pentru ca nu mai poate sta cu Alex se muta cu.. Kiara, impotriva vointei lui. Bineinteles ca sunt mult mai multe detalii pe care as putea sa vi le impartasesc, dar care ar mai fii farmecul?


Citate:
"Daca incep sa tin la cineva, voi sfarsi prin a fi parasit sau dat deoparte, daca nu cumva persoana va muri. Asa a fost pana acum si asa va fi si de acum incolo."

"Piciul se joaca cu niste soldatei din plastic. Pare complet nevinovat in fericirea lui. E usor pentru el - deocamdata nu a dat piept cu lumea reala.
Lumea reala e o porcarie."

"Mi se pare nitel ironic ca Justin loveste cu pumnul in zid pentru a simti ceva, orice, chiar si durere... Eu sunt exact opusul. Eu fac tot ceea ce-mi sta in putinta pentru a nu simti nimic. In majoritatea timpului, tot ceea ce imi doresc este sa fiu amortit."

" O sa merg la balul de Homecoming! Si nu cu un baiat oarecare..., ci cu Carlos, care se anunta deja a fi iubitul fals perfect. Acum, dac-as putea sa scap de partea asta cu falsitatea..."

" Atunci cand auzisem impuscaturile, simtisem ca eram in stare de orice ca sa o apar pe Kiara. Chiar  cu pretul vietii mele. Ideea ca as putea s-o pierd, asa cum l-am pierdut pe tata si aproape ca si pe Alex, e prea mult pentru mine. Simt cum imi ies din minti numai la gandul asta,
Rahat!
Mi-am incalcat regula numarul unu: sa nu ma implic niciodata emotional."

"- Esti periculoasa, zice.
- De ce?
- Pentru ca ma faci sa cred ca imposibilul e posibil."



M.

marți, 2 octombrie 2012

Noutăţi la Leda!

Bun, am revenit cu alte cărţi noi şi precomenzi. Avem veşti bune pentru fanii Femei din altă lume, Altfel de îngeri, Chimie perfectă.


Magie de doi bani (#2 Femei din Cealaltă Lume) -Kelley Armstrong
 După cum probabil mulţi dintre voi ştiu, registrul narativ e schimbat, personajul principal este, de această dată, Paige Winterbourne, dar ritmul de thriller paranormal rămâne, ţinându-te cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină.
Pentru Paige, o tânără şi încă neexperimentată vrăjitoare, nu este uşor să o călăuzească pe micuţa Savannah, în vârstă de treisprezece ani, pe drumul de iniţiere spre maturitate şi să o apere de toate pericolele care o pândesc. Aceasta din urmă şi-a pierdut nu de mult mama − adeptă a magiei negre −, şi se anunţă a deveni la rândul ei o vrăjitoare de temut. Totul se complică în momentul în care Leah, femeia semi-demon care i-a ucis mama, doreşte custodia lui Savannah. În acţiune intră Sabatul vrăjitoarelor, Străbunele, membrii unei atotputernice Cabale, demoni, creaturi din Cealaltă Lume, dar şi avocatul vrăjitor Lucas Cortez (implicat nu fără oarecare interes, dar mânat de bune intenţii şi atras de farmecele încântătoarei Paige)… personaje suficiente pentru ca iadul să se dezlănţuie pe pământ!
Personaje bine conturate, răsturnări de situaţii, umor, mister, romance şi multă acţiune, într-un univers supranatural pe care Kelley Armstrong ştie atât de bine să-l apropie de lumea reală.
Mai trebuie să vă pun în gardă că personajele din primele 2 volume ale seriei apar doar episodic şi fără o implicare în acţiunea cărţii, deci prezentul volum poate fi citit independent.
Cartea are 480 de pagini, formatul 13 x 20 cm, este cartonată fără supracopertă. Preţul de listă este 39,90 lei, iar la precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.
 -Precomandă : AICI



 Gelozie (#3 Altfel de îngeri) -Lili St. Crow
DRU ANDERSON
Întunecată, periculoasă şi sexy

În sfârşit, Dru Anderson ar trebui să fie în siguranţă, căci a reuşit să scape de colţii vampirilor şi a ajuns la Schola Prima, principala şcoală unde îşi are cartierul general Ordinul. Aici începe să se pregătească şi să înveţe ce înseamnă de fapt să fii o svetocha ─ o creatură pe jumătate vampir, pe jumătate om, şi dotată cu puteri nebănuite ─ în Lumea Reală a băieţilor djamphiri. Dar o pânză de păianjen de minciuni şi trădări continuă să se strângă în jurul ei. Christophe lipseşte, Graves se poartă ciudat, iar gărzile de corp pe care le-a primit par să ştie mai mult decât ar trebui. Şi tot aici o regăseşte şi pe capricioasa Anna, cealaltă svetocha cu puteri asemănătoare cu ale ei, dar care nu vrea să împartă cu ea luminile reflectoarelor. Dru trebuie să găsească o modalitate de a-i face faţă Annei, să afle mai multe secrete din propriul ei trecut, să ţină piept atacurilor vampirilor şi în acelaşi timp să-şi lămurească sentimentele pe care le nutreşte pentru Graves şi Christophe.
Există un trădător în Ordin care o vrea pe Dru moartă ─ dar mai întâi trebuie să afle ce îşi mai aminteşte ea din noaptea în care a murit mama ei. Dru a blocat această amintire, dar se pare că va trebui totuşi să şi-o elibereze, mai ales atunci când Christophe se întoarce şi urmează să fie judecat în faţa Consiliului. Iar singura care îi poate salva viaţa este chiar Dru.
Fanii lui Dru nu vor fi dezamăgiţi nici în acest antrenant volum al seriei. Romanul se citeşte dintr-o suflare, şi mulţi dintre cititori se vor identifica din nou cu acest personaj fascinant – puternic, dar şi vulnerabil, cu aură de djamphir, dar adesea cu un comportament amintind de cel al unei adolescente obişnuite…
Pentru mai multe informaţii despre această serie şi despre autoare, vizitaţi www.strange-angels.com şi www.lilithsaintcrow.com.


A apărut precomanda la Legile Atracţiei. (Da, ştiu, am întârziat cu postul şi îmi pare rău, promit că n-o mai fac!) O aştept cu sufletul la gură. AICI

 Voi ce părere aveţi despre aceste serii?


M.

duminică, 30 septembrie 2012

Rebecca de Daphne du Maurier














Senzaţionala carte scrisă de Daphne du Maurier reprezintă povestea tristă a unei tinere femei care îşi împarte existenţa între o mare iubire şi lupta pentru găsirea propriei identităţi. Un roman de mare profunzime psihologică în care dragostea se interferează cu minciuna, frustrarea şi crima.

Două femei: Rebecca, fosta soţie, rebelă şi misterioasă, dispărută în adâncurile mării, şi doamna de Winter, soţia actuală, supusă şi naivă, un caracter total opus primeia. Un bărbat, Maxim de Winter, pe care trecutul nu-l lasă să-şi refacă viaţa. Şi un misterios castel, Manderley, care urmează destinul personajelor.

Suspansul este construit de situaţii absolut suprinzătoare. De altfel, lucrarea figurează în Top 10 romane de suspans din toate timpurile, publicat în SUA.


O lectură captivantă despre dragoste şi moarte, scrisă în maniera operelor literare de neuitat.



Autor: Daphne du Maurier (n. 13 mai 1907, d 19 aprilie, 1989) a fost o scriitoare britanică. A scris Rebecca, Verișoara mea Rachell, Hanul Jamaica Generalul Regelui și Golful Francezului. Un roman gotic, plin de intrigi, care amintește de opere celebre cum ar fi Jane Eyre - Charlotte Bronte și La răscruce de Vânturi - Emilly Bronte. Roman de acțiune dar și de dragoste, cu o atmosferă adesea sumbră și trăbătut de suspans (nu întâmplător unele din romane au fost ecranizate de Alfred Hitchcock).
Romanul N-as mai vrea sa fiu tanar descrie intr-un mod realist viata tumultoasa a unui tanar, cartea diferentiindu-se de celelalte prin lipsa fantasticului, a intrigilor complicate si a suspansului acut reprezentand mai mult o poveste de dragoste si o drama a tanarului care ia viata in piept, cuprins de pofta pentru iubirea perfecta si pasionala, dezamagit insa de realitate.


Număr pagini: 396.
Preţ: 27,98 lei.
An apariţie: 17 decembrie 2004.
Editura: Orizonturi.

My opinion:


E absolut genială! Am citit-o de două ori şi nu m-am plictisit deloc de ea. Mereu am descoperit alte detalii şi mi-am dat seama de nişte lucruri. Am fost mai atentă asupra detaliilor şi a caracterelor personajelor conturate fie de alte personaje, fie de întâmplări. Cum scrie şi în descriere, este un roman de mare profunzime. Personajul principal, doamna de Winter, nu are un nume. I se spune doar " doamna de Winter ". O face astfel să devină un personaj misterios şi profund, faţă de Rebecca. Dar oricum, ca să înţelegeţi mai bine tot ce spun eu aici, ar fi mai bine să citiţi cartea. * Xoxo *

Nota: 10.




Citate:

" Acum conducea mai repede, mult mai repede. Am trecut de colina din faţa noastră şi am văzut oraşul Lanyon jos, în vale. Spre stânga se zărea lucirea argintată a râului, lărgindu-se către estuarul din Kerrith, aflat la şase mile distanţă. Drumul spre Manderley se afla drept înainte. Nu era lună. Deasupra capetelor noastre cerul rămăsese negru precum cerneala. În zare, însă, nu mai era deloc întunecat, ci se vedea o vâlvătaie stacojie, ca o pată de sânge. Iar cenuşa zbura spre noi, adusă de vântul sărat al mării. "



" Azi-noapte, am visat că mă întorsesem la Manderley. Mi se părea că stăteam lângă poarta de fier care duce pe alee, şi o vreme n-am putut intra, căci drumul mi-era blocat. Poarta era închisă cu lanţ şi lacăt. În vis, l-am strigat pe portar, dar n-am primit niciun răspuns şi, privind mai îndeaproape printre gratiile ruginite ale porţii, am văzut că în căsuţa lui nu mai locuia nimeni. "



" - Numai de tine îmi pasă, reluă el. În rest, nu regret nimic. Dacă totul s-ar întâmpla din nou, aş face acelaşi lucru. Mă bucur că am omorât-o pe Rebecca. Pentru asta, niciodată nu voi avea remuşcări, niciodată, niciodată. Doar pentru tine am. Nu pot uita ce efect a avut asupra ta. Mă uitam la tine, fără să mă gândesc la nimic altceva, în tot timpul mesei. A dispărut pentru totdeauna acea înfăţişare tinerească, nostimă, pierdută, pe care o îndrăgisem atât de mult. N-o să mai revină. Şi pe aceea am ucis-o, când ţi-am spus despre Rebecca... S-a dus, în numai douăzeci şi patru de ore. Eşti cu mult mai matură... "



S.